Gabriel Enache s-a întors în România și profită la maximum de timpul liber pe care îl are. În ziua în care FCSB a pierdut titlul în Liga 1, mijlocașul a afișat o mină liniștită, semn clar că transferul la Rubin Kazan îi priește din plin. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vă prezintă, în exclusivitate, ce a făcut, cu doar câteva ore înainte ca foștii săi colegi să rateze campionatul, fotbalistul umilit de Gigi Becali.
După plecarea de la FCSB, Gabriel Enache a semnat un contract pe patru sezoane cu Rubin Kazan. A fost primit exemplar de antrenor și de colegi, iar la gruparea rusă a ajuns titular de drept. Și dacă mai punem la socoteală faptul că mijlocașul are un salariu lunar de 45.000 de euro, aproape triplu față de cât încasa la roș-albaștri, putem spune că internaționalul român a dat lovitura. (VEZI AICI: E INCREDIBIL UNDE A AJUNS DUPĂ PATRONUL L-A DAT AFARĂ!)
A scăpat de criticile lui Gigi Becali și își continuă, liniștit, viața. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, l-a întâlnit pe Gabriel Enache într-un parc din Capitală. Nu era singur, ci alături de soția lui, Lena, și de fetițe. Cuplul are câte un copil din relațiile anterioare. Cei patru s-au simțit perfect în aer liber, iar mijlocașul a alergat alături de micuța pe care o are cu Mădălina, fosta soție, minute în șir.
Ploaia le-a scurtat, însă, vizita în parc, iar Gabriel Enache, Lena și cele două fetițe au ales să se retragă. Mai întâi, au făcut un scurt “popas” în Satul Francez, unde fosta soție a mijlocașului deține un apartament. Acolo, Gabi a lăsat-o pe micuța sa, care a rămas în custodia mamei. După care fotbalistul, Lena și fetița acesteia s-au îndreptat spre apartamentul în care locuiesc. Și care a rămas în posesia lui Gabi Enache după separarea de Mădălina Iordate.
Gabi Enache şi Mădălina Iordate au o fetiţă de doi ani. Cei doi s-au căsătorit în mai 2014, însă au divorțat la finalul anului trecut. Fotbalistul nu a acuzat șocul, iar acum este mai fericit ca oricând. Are propriul apartament, un contract bun la Rubin Kazan, o familie frumoasă și, foarte important, liniște sufletească. Astfel că, despărțirea de FCSB-ul lui Gigi Becali, pare să fi fost de bun augur. Cu Lena, Gabriel Enache are un băiețel, Edan Gabriel. (CITEȘTE ȘI: AU IEŞIT LA MALL ŞI… GABRIEL ENACHE A „ÎNFIAT-O” PE FIICA SOȚIEI LENA!)
Gabriel Enache a fost desființat de Gigi Becali după egalul cu Dinamo, scor 2-2. Fotbalistul a ratat o ocazie imensă în startul partidei, fapt care i-a pecetluit soarta la FCSB. „Enache nu mai are ce căuta la Steaua, să fie sănătos, la revedere. Nu o să-l mai vedeți niciodată pe teren!”, spunea latifundiarul din Pipera. La scurt timp, mijlocașul a ajuns la un acord cu conducerea clubului cu privire la rezilierea contractului. (NU RATA: FOTBALISTUL & FOSTA SOȚIE AU STABILIT DETALIILE PARTAJULUI! EL RĂMÂNE CU APARTAMENTUL, EA…)